Te afli în căutarea unui asociat la firma ta? Iată 5 aspecte de care să ții cont!

Dacă ai deschis deja propria afacere, probabil știi deja că unul dintre factorii cheie pentru succes este alegerea unui asociat potrivit. Găsirea lui este foarte importantă și nu trebuie luată în grabă, ci din contra, cu foarte multă atenție.

Astfel, pentru a face alegerea potrivită, este indicat să ții cont de o serie de factori care te vor ajuta să găsești partenerul de business potrivit ție și profilului tău de afaceri.

Descoperă cele 5 elemente care te vor ajuta să-ți găsești asociatul

  1. Istoricul

Ca în orice domeniu, experiența este un mare plus. În cazul în care ai în minte un posibil asociat, faptul că acesta a fost implicat în proiecte similare poate constitui un avantaj. Dacă te afli la început de drum, iar afacerea ta tocmai a luat naștere, este important să îți găsești un partener de afaceri care are cunoștințe și abilități solide în domeniu. De asemenea, este indicat să evaluezi experiența acestuia în ceea ce privește managementul și dezvoltarea afacerilor. În același timp, pentru a verifica expertiza acestuia, ai posibilitatea de a accesa lista de firme de pe Termene.ro, descoperind cu ușurință toate informațiile de care ai nevoie. Cu doar un click, vei putea vizualiza istoricul privind evoluția financiară, datele de contact, eventuale dosare în instanță, raportarea și colectarea creanțelor și nu numai.

  1. Compatibilitatea valorilor și a viziunii de afaceri

Un alt factor important pe care trebuie să îl iei în considerare atunci când îți alegi un asociat este compatibilitatea valorilor și a viziunii. Partenerul de afaceri potrivit împărtășește aceleași valori ca tine și are o viziune similară cu privire la dezvoltarea și creșterea afacerii. Diferențele de gândire pot genera conflicte și probleme de comunicare, afectând negativ afacerea.

  1. Capacitatea de a lua decizii

Cele mai citite articole

Partenerul de business care ia decizii cu încredere și este responsabil de acestea constituie un avantaj. Este indicat să ai încredere în abilitatea partenerului tău de a lua decizii bune și de a rezolva problemele în mod eficient. Evident, pentru o bună funcționare și o evoluție crescândă, este necesar să existe o bună comunicare și un plan pus la punct.

  1. Personalitatea și comunicarea

Personalitatea și abilitățile de comunicare ale partenerului de afaceri sunt, de asemenea, factori importanți de luat în considerare. O relație pozitivă și constructivă, bazată pe încredere și respect reciproc este considerată cheia către succes. Partenerul de afaceri ar trebui să fie o persoană cu care te simți confortabil să lucrezi și să comunici.

  1. Investiția financiară

În cele din urmă, investiția financiară a partenerului tău este, de asemenea, un factor pe care nu trebuie să îl omiți. Discutați în prealabil toate aspectele privind investiția financiară pe care o puteți aduce la afacere și, mai ales, stabiliți clar rolurile și responsabilitățile fiecăruia în ceea ce privește finanțele. 

În concluzie, alegerea unui asociat al firmei tale poate fi dificilă, însă ținând cont de elementele menționate mai sus, întregul proces va fi simplu. Notează-ți toate informațiile pe care le descoperi, analizează-le și vei putea găsi noul partener în cel mai scurt timp! 

Sursa foto: unsplash.com

Cele mai citite articole