4 aspecte de care trebuie să ții cont înainte de a achiziționa un scuter

Vine vremea frumoasă și ai nevoie de mai multă mobilitate. Poate că îți surâde ideea de a achiziționa un scuter. Costă mult mai puțin decât o mașină, are taxe mai mici, un consum mai redus și întreținerea este mai ieftină. Cu un scuter ai avantajul de a te strecura ușor chiar și în zonele aglomerate și, în plus, vei găsi mai repede un loc de parcare. 

Sunt totuși câteva aspecte importante de care trebuie să ții cont înainte de a cumpăra un scuter. Descoperă mai jos patru dintre acestea. 

Ce obligații ai

Înainte de a cumpăra un scuter, trebuie să-ți fie clar care sunt obligațiile pe care le vei avea. Un aspect foarte important este înscrierea acestuia la Primărie. 

La achiziționarea scuterului trebuie să primești:

  • Factură fiscală;
  • Certificat de garanție a produsului; 
  • Certificat de conformitate european (COC) – un document foarte important. 

Cu aceste documente mergi la R.A.R. pentru a obține cartea de identitate a vehiculului (CIV). După ce ai obținut CIV, următorul pas este asigurarea scuterului. Legea îți interzice să circuli cu vehicule pentru care nu există o poliță de asigurare RCA valabilă. Este, deci, obligatoriu să achiziționezi o asigurare RCA moped. Poți întocmi chiar și online un RCA convenabil, având valabilitatea pe care o preferi (poliță pentru o lună, șase luni sau un an). Odată ce ai asigurarea RCA, poți depune actele necesare la Primărie pentru a înscrie scuterul. Vei primi un număr galben, un talon și vei avea dreptul de a conduce pe teritoriul României.

Vârsta de la care poți să conduci un scuter 

În acest articol vorbim despre scuterele care se încadrează în categoria mopedului. Conform legii, mopedul îndeplinește toate aceste reguli simultan:

  • Este un autovehicul a cărui viteză maximă prin construcție este mai mare de 25 km/h, dar nu depășește 45 km/h;
  • Este echipat cu un motor cu ardere internă, cu aprindere prin scânteie, cu o capacitate cilindrică ce nu depășește 50 cm3 sau cu un alt motor cu ardere internă ori, după caz, electric, a cărui putere nominală continuă maximă nu depășește 4 kW;
  • Masa proprie nu depășește 350 kg, neincluzând masa bateriilor în cazul vehiculului electric.

Așadar, dacă vorbim de un scuter (moped), vârsta minimă de la care îl poți conduce este cea de 16 ani.

Ce permis de conducere îți trebuie

Legea prevede că singurele vehicule care pot fi conduse fără a avea permis sunt acelea care nu depășesc viteza de 25 km/h (de exemplu, trotinetele electrice). 

Așadar, pentru a conduce un scuter ai nevoie de permis. Dacă deții unul de tip B (sau orice altă categorie), poți conduce legal cu acestea și un scuter. Dacă nu ai carnet de conducere, atunci trebuie să obții un permis categoria AM (pentru moped). Obținerea acestuia nu este însă dificilă.

Demersurile de înscriere pentru obținerea permisului poate începe chiar și cu 3 luni înainte de  împlinirea vârstei legale, dar examenul propriu-zis se poate susține doar la împlinirea vârstei de 16 ani.

Ce nevoi și preferințe ai

Este acum momentul să răspunzi la întrebări precum: 

  • Ce buget pot aloca pentru achiziție?
  • Ce alte costuri vor mai fi necesare (taxe, combustibil, întreținere)?
  • Ce nevoi am? În ce scop o să folosesc scuterul? 
  • Scuter nou sau scuter second-hand?
  • Scuter pe benzină sau scuter electric? 
  • Ce preferințe am (stil, marcă etc.)?

Trece în revistă și dezavantajele unui scuter pentru a înțelege clar și minusurile. De exemplu, vei depinde de condițiile meteo. Pe lângă caniculă, ploi și vânt, ia în calcul faptul că iarna este ilegal și foarte periculos să circuli dacă drumurile sunt înghețate. 

Informează-te cu atenție și clarifică-ți toate nelămuririle în prealabil. Nu te pune în situații dezamăgitoare, deloc plăcute. De exemplu, dacă decizi să cumperi un scuter second-hand, ai mare grijă la ce trebuie să verifici înainte de a-l achiziționa. 

Evită situațiile periculoase când ești în trafic și bucură-te la maximum de flexibilitatea și libertatea pe care scuterul tău ți le oferă!

Sursă foto: Fxquadro pe Freepik.com