Arta de a vinde cu ajutorul unor vitrine comerciale frumoase

Dacă comparăm un magazin/raion comercial cu un om, atunci o vitrină poate fi comparată cu fața unei persoane. Sau, altfel spus, referindu-ne la comunicarea dintre oameni, o vitrină frigorifică poate fi comparată cu prima lucire din ochii interlocutorului. Asta deoarece, ceea ce vede consumatorul în respectiva vitrină îi determină decizia de a cumpăra sau nu din magazin.

Prezentarea mărfurilor în vitrină are cu siguranță o eficiență comparabilă cu publicitatea. 

3 lucruri referitoare la vitrinele frigorifice

  • Vitrina comercială frigorifică este amplasată direct la punctul de vânzare și nimic nu împiedică cunoașterea directă a produsului și achiziția acestuia de către client.
  • Cu ajutorul unei vitrine, produsul este prezentat „în direct”, ceea ce face posibil ca respectivul client să își facă imediat o idee despre el (despre culoare, formă, dimensiuni, funcția sa).
  • Prezența altor clienți care se uită la același produs poate avea un impact semnificativ asupra cumpărătorului și să îi determine decizia finală de achiziție.

Abordări psihologice ale vitrinei frigorifice: 

Sarcina principală a abordărilor sugestive și de marketing este de a se asigura că modelele de vitrine frigorifice orizontale sau verticale prin faptul că:

– influențează conștientul și subconștientul oamenilor;

– creează nevoia de produs, astfel încât să afecteze voința și comportamentul unei persoane;

– atrage atenția și reușește să surprindă plăcut ochiul.

1. Atracția unei vitrine frigorifice

O vitrină este în esență 100% similară cu un mesaj publicitar. Psihologic, ca să trezești interes pentru un obiect, trebuie să fie ceva nou, necunoscut, să fie “altfel”. Pentru a deveni conștient de orice element al realității înconjurătoare (în cazul nostru, o vitrină frigorifică), este necesar ca energia care emană din acesta să excite anumiți receptori umani (în speță cel vizual). Abia atunci va începe procesul de percepție. Atenția consumatorului se activează în primele secunde în timp ce trece pe lângă o vitrină. Specialiștii spun că pentru a crește eficacitatea vitrinei, trebuie să atragi atenția asupra acesteia în maxim 3 secunde.

Explicația rezidă în faptul că atenția este supusă unor fluctuații involuntare periodice care sunt egale cu 2-3 secunde. Menținerea atenției este asigurată inclusiv prin descoperirea de noi și noi aspecte ale unui obiect cunoscut. După trei secunde, este important să se păstreze atenția consumatorului cu un alt punct focal, eventual cu o a doua vitrină! 

Scopul este atins atunci când toți cei care trec pe lângă vitrină îi acordă atenție și iau de acolo diverse produse. Comercianții trebuie să elimine pe cât posibil adaptarea senzorială și obișnuirea consumatorilor fideli cu modul de aranjare al anumitor produse in echipamentul frigorific respectiv.

2. Tema de prezentare a vitrinei frigorifice comerciale

Cele mai citite articole

Tema de prezentare poate fi aleasă pe baza a cinci obiective principale, care reflectă:

  • anotimpul;
  • produsul;
  • campania de publicitate a brandului;
  • marcă;
  • vacanță.

Explicația este aceea că în acest mod clienții fac asocieri cu fenomene caracteristice unui anumit anotimp, brand etc. 

Pe de altă parte, mai trebuie spus și că puterea impactului publicității este determinată în mare măsură de repetabilitate.

Reflectarea mărcii ca temă de prezentare este tipică pentru bunurile premium și de lux. În cazul faimei și valorii simultane a mărcii, indicarea sa într-o zonă a vitrinei este adecvată și are sens. Apoi consumatorul achiziționează cu ușurință bunurile fără nicio influență puternică de natură psihologică (presiune).

3. Compoziția unei vitrine frigorifice

O vitrină poate fi considerată ca o pictură, în creația căreia se aplică legile stricte ale compoziției. O vitrină, ca și o pânză sau o foaie de hârtie, poate fi de diferite formate. Cele mai comune vitrine de răcire profesionale sunt orizontale și verticale.

În interiorul vitrinei, se folosesc planuri geometrice simple: un triunghi, un pătrat sau un dreptunghi. Uneori există derivate, precum ar fi un trapez. Astfel de scheme compoziționale din punct de vedere al psihologiei percepției determină mișcarea ochilor consumatorilor. Mișcările ochilor joacă un rol important în percepția vizuală, de aceea analiza lor poate oferi inspirație în procesul de percepție.

Unghiurile și curbele sunt principalele elemente pe care le folosește creierul atunci când își amintește și recunoaște un model din mediu. Accentele geometrice sporesc impactul vitrinei (forma exterioară, dar și modul de așezare al produselor în interiorul echipamentului frigorific) asupra privitorului. Amplasarea corectă a accentelor în construcția compoziției crește expresivitatea.

Pentru designul vitrinei, culoarea vitrinei în ansamblu și combinația de culori a produselor prezentate pe ea, împreună cu decorațiunile, sunt și ele extrem de importante.

Compoziția vitrinei poate fi atât deschisă, cât și închisă. O compoziție închisă înseamnă că direcțiile principale ale liniilor sunt trase centripet. Adică vitrina va fi limitată din lateral de unele obiecte ori separatoare speciale. Dacă spațiul vitrinei este mic, iar designerul se confruntă cu sarcina de a-l extinde (centrifug), trebuie folosit un tip deschis de amenajare, adică să nu se restricționeze sau blocheze în niciun fel acest spațiu.

Indiferent ce model de vitrină frigorifică îți dorești, vei găsi unul sau mai multe pe gustul tău accesând site-ul tcromania.com!

Cele mai citite articole