Campioana Africii sau “Portocala mecanică“? Meci tare în prima etapă a grupelor World Cup 2022

Prima etapă a fazei grupelor de la World Cup 2022 oferă un afiș cu meciuri interesante, însă cel mai atractiv pentru pariori și nu numai ar putea fi cel dintre Senegal și Țările de Jos. Reprezentativa statului african promite evoluții entuziasmante și vrea să își reprezinte continentul cu onoare, după ce a câștigat Cupa Africii.

De cealaltă parte, Țările de Jos vor să revină la statutul de mare națiune fotbalistică, după ce au dezamăgit pe parcursul ultimelor competiții continentale și intercontinentale. Iată la ce să te aștepți de la această partidă și cum poți profita de loturile și stilul de joc al celor două formații.

Ce să alegi la pariuri pe World Cup, pentru Senegal – Olanda?

Două țări de mare tradiție în fotbalul global, Senegal și Țările de Jos sau Olanda, așa cum este denumită în mod frecvent reprezentativa europeană, promit un spectacol memorabil în prima partidă pe care o vor disputa la Mondialul din Qatar. Senegal vine din postura de câștigătoare a Cupei Africii, în iarna acestui an. De partea cealaltă, Olanda are o revanșă de luat în fața fanilor, după ce nici măcar nu s-a calificat la World Cup 2018.

Chiar și în caz că vrei să joci la pariuri pe World Cup, duelul dintre Senegal și Olanda este unul extrem de atractiv. Deși europenii sunt favoriți cerți ai duelului, având o cotă la victorie de 1,63, campioana Africii nu va ceda ușor. Cota pentru succesul senegalezilor este de 5,75, în vreme ce o remiză este cotată cu 3,75. Argumente există în favoarea ambelor echipe. 

Cele mai citite articole

Senegalul vine cu o defensivă extrem de solidă, bazată pe portarul Edouard Mendy (30 de ani, Chelsea), fundașii Kalidou Koulibaly (31 de ani, Chelsea), Abdou Diallo (26 de ani, RB Leipzig) și Moussa Niakhate (26 de ani, Nottingham Forrest), precum și pe mijlocași defensivi de calitate, așa cum sunt Pape Gueye (23 de ani, Olympique Marseille) sau Idrissa Gueye (33 de ani, Everton). 

Nici în atac nu stă rău echipa africană, acolo unde îl are pe Sadio Mane, vedeta lui Bayern Munchen. Atacantul de 30 de ani este cotat la 60 de milioane de euro! El va beneficia și de ajutorul lui Krepin Diatta, de la AS Monaco și Ismaila Sarr, de la Watford. În vârstă de 46 de ani, Aliou Cisse este cel care îi pregătește pe senegalezi. Cisse are 13 meciuri pe banca africanilor, dintre care a câștigat 9, a remizat în 3 și a pierdut doar unul!

De partea cealaltă, Olanda vine în Qatar cu jucători extrem de bine cotați. Este vorba despre fundașii Matthijs de Ligt și Virgil van Dijk, mijlocașii Ryan Gravenberch și Marten de Roon, Davy Klaassen, precum și cu atacanți precum Cody Gakpo, Steven Bergwijn, sau Memphis Depay. Experimentați la cel mai înalt nivel în marile campionate ale Europei, olandezii vor să ajungă până în fazele finale ale competiției și sunt favoriții duelului din prima etapă.

Ei sunt antrenați de legendarul Louis van Gaal, ajuns la 71 de ani. Van Gaal a mai fost selecționer și în perioada 2000-2001 și 2012-2014, fiind unul dintre cei mai de succes antrenori care au condus “Portocala mecanică“. Alege-ți favoriții pentru acest duel și pariază pentru a trăi la intensitate maximă partida care se va disputa în data de 21 noiembrie 2022, de la ora 18:00!

Sursa foto: Pixabay.com

Cele mai citite articole