Fiecare cameră merită atenția ta pentru a prinde viață prin intermediul unor detalii alese și plasate în mod strategic. Lasă-te inspirat de ideile de decorațiuni prezentate pentru fiecare încăpere și alege-le pe cele care se potrivesc în decorul casei tale, indiferent de sezon.
Decorațiuni pentru living
Dacă ești în căutarea unor accesorii care să pună în valoare designul interior din camera de zi, vestea bună este că există numeroase decorațiuni potrivite pentru această încăpere. Cel mai important este să te concentrezi pe decorațiunile care nu sunt specifice unui anumit sezon. Acestea sunt detaliile care setează atmosfera generală și nu sunt influențate de tendințe, sărbători sau anotimpuri.
Alege lucrări de artă înrămate, picturi, fotografii, printuri sau ilustrații personalizate care pot fi montate pe perete, așezate pe etajere, rafturi din bibliotecă și măsuța de cafea. Orientează-te spre obiecte decorative prețioase, precum sfesnice argint, vaze decorative de designer, mici obiecte de artă ideale ca să aduci frumosul în casa ta.
Decorațiuni pentru dormitor
Există un colț din cameră pe care nu îl folosești și ai vrea să găsești cea mai bună variantă să umpli acel spațiu? Decorează-l cu plante de diferite forme și mărimi. Alege ghivece și suporturi interesante, experimentează cu înălțimea, texturile și paleta cromatică pentru a crea un efect dinamic.
Dacă vrei să transformi complet atmosfera din dormitor prin elemente de decor, lumina joacă un rol foarte important. Corpurile de iluminat sunt create într-o multitudine de stiluri și cu diferite întrebuințări. Atunci când sunt alese astfel încât să se potrivească în planul general al camerei, pot contribui la un ambient calm, odihnitor, potrivit pentru dormitor.
O lustră de dimensiuni mari care atârnă în mijlocul încăperii poate deveni elementul central al spațiului amenajat. În același timp, poți lua în considerare adăugarea mai multor surse de lumină care să evidențieze diferitele texturi din cameră. Acestea reușesc să creeze profunzime și contribuie prin designul ales la decorul dormitorului, inclusiv pe parcursul zilei când nu sunt folosite.
Decorațiuni pentru bucătărie
Rolul bucătăriei este în primul rând unul funcțional, dar asta nu înseamnă că nu poți găsi decorațiunile potrivite. Până la urmă, bucătăria ocupă un loc important în fiecare locuință și poate fi privită ca orice altă încăpere atunci când alegi obiectele decorative.
Un ceas mare pe perete, o fructieră elegantă sau chiar un print inspirat sunt câteva variante ca să aduci un pic de căldură și personalitate. O tablă de scris sau un notepad pe care să adaugi cumpărăturile necesare și să notezi meniul reprezintă în egală măsură o idee bună pentru organizare și decorare.
Decorațiuni pentru baie
Deși majoritatea băilor au lumină puțină sau chiar deloc, există plante care pot supraviețui în aceste condiții, în special din categoria celor care beneficiază de pe urma umidității ridicate. Așază plantele pe etajeră sau pe un suport agățat de tavan.
O modalitate excelentă de a înfrumuseța această încăpere este să transferi obiectele esențiale din recipientele generice în unele cu design aparte. Săpunul lichid, dischetele demachiante, bețișoarele igienice, chiar și apa de gură pot fi păstrate în cutii sau sticle care contribuie la stilul băii.
Decorațiuni pentru hol
Nu este indicat să încarci holul cu accesorii, dar poți alege câteva decorațiuni de impact care să pună spațiul în valoare. Decorează consola de pe hol cu statuete și vaze cu flori naturale, astfel încât să creezi o atmosferă primitoare încă de la intrare.
O oglindă amplasată pe perete în locul potrivit poate da impresia unui hol mai spațios și mai luminos. Iar dacă alegi o ramă interesantă, aceasta va deveni obiectul de interes al încăperii. Cu atât mai mult cu cât te vei bucura și de utilitatea oglinzii ca să îți verifici outfitul înainte să ieși din casă.
Așadar, nu subestima puterea obiectelor decorative de a pune în valoare orice spațiu din casă. Pentru fiecare încăpere există accesoriile potrivite care să creeze atmosfera pe care ți-o dorești.
Sursă foto. unsplash.com