Care sunt motivele pentru începutul slab de sezon al lui Juventus

Juventus este una dintre cele mai mari echipe din Italia și chiar unul dintre cluburile uriașe din întreaga lume. Succesul intern din anii 2010 a fost unul cu adevărat istoric, iar formația din Torino și-a creat renumele unei forțe care părea de neoprit. 

Doar părea pentru că acesta pare să fie al treilea sezon consecutiv în care titlul nu va mai ajunge la Torino, iar perspectivele nu sunt cele mai favorabile – descoperă aici cotele pentru meciurile din Seria A dacă vrei să îți pui la bătaie capacitatea de a prevedea cum va evolua sezonul din campionatul italian, însă cel mai probabil ai fi inspirat să nu pariezi că Juve va fi noua campioană a Italiei. Dar cum a ajuns echipa din Torino în această situație deplorabilă? 

Cum e posibil ca o echipă care câștiga titlul an de an să nu mai fie sigură nici măcar de un loc de Champions League?

Demiterile lui Maurizio Sarri și Andrea Pirlo

Ca să înțelegem decăderea actuală, trebuie să ne uităm mai întâi în trecut. După plecarea inițială a lui Massimiliano Allegri, conducerea lui Juventus a luat decizia de a schimba stilul de joc al echipei. Cu gândul că un joc mai ofensiv va atrage mai mulți fani la nivel global, Juve a plecat în căutarea unui antrenor care să livreze mai mult spectacol pe teren și să crească brandul clubului la nivel global. Așa au ajuns la Maurizio Sarri, italianul care a impresionat la Napoli (și apoi mai puțin la Chelsea). Alegerea era una logică, pe hârtie cel puțin. Titlul a venit, însă performanțele în Champions League au lipsit. Sarri nu s-a înțeles cu conducerea și a fost demis. 

Următoarea alegere a conducerii a fost Andrea Pirlo, iar aici lucrurile nu au mai avut sens. De ce ai numi un antrenor care nu a mai antrenat niciodată ca principal? Mai ales dacă vrei să faci performanță. Însă, deși era la început de drum, conducerea nu a avut răbdare nici cu Pirlo și l-a dat afară după numai un sezon, deși s-a clasat în Top 4. Deci deciziile conducerii nu au fost consistente cu obiectivul lor declarat: voiau o filosofie nouă, dar au acționat ca și cum așteptau titlul imediat. Un lucru imposibil.

Numirea lui Massimiliano Allegri

Allegri părea să fie alegerea sigură la început de sezon, însă se pare că italianul a fost cea mai proastă alegere posibilă. Fără să vină cu nimic nou, fără o filosofie clară de joc și alături de alți factori externi, Allegri nu e neapărat sursa problemelor la club, dar cu siguranță nu e soluția. Serie A nu mai e același campionat ca acela pe are l-a lăsat, lotul lui Juve nu e același și în fața unor noi probleme, Allegri nu are răspunsuri.

Accidentări și transferuri

În această vară au plecat nume importante din echipă precum De Ligt, Dybala sau Chiellini. Acum un an a plecat Cristiano Ronaldo, poate cel mai mare jucător din istoria fotbalului. A venit Vlahovic, pentru viitor, dar în rest, doar jucători bătrâni: Pogba, 29 de ani sau Di Maria, 34 de ani. Nu așa se reconstruiește o echipă.

Așadar, este greu de văzut cum va putea Juventus să facă progrese în acest sezon.

sursa foto: unsplash.com